orthodoxnews

6 Noiembrie 2009

Mosii de iarna

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 14:53 and
În Biserica Ortodoxă se face mâine, 7 noiembrie, pomenirea tuturor celor adormiţi întru Domnul.

Această slujbă se numeşte în popor Moşii de toamnă. Credincioşii obişnuiesc să se roage sau să pomenească în această zi pe toţi cei adormiţi din neam.

Înainte de începerea postului Sfintelor Paşti, ca şi înainte de
Pogorârea Sfântului Duh, în biserica noastră se fac de asemenea
rugăciuni sau pomeniri de obşte ale morţilor.

Părintele Silviu Tudose, asistent universitar la Facultatea de Teologie
din Bucureşti a declarat pentru Radio TRINITAS: „România este foarte
aproape de Postul Crăciunului şi foarte aproape de o zi de pomenire a
morților, care există în Biserica Romano-Catolică în jurul datei de 1
noiembrie, în alte zone ale ţării ea este legată de sărbătoarea Sf.
Dimitrie. Cert este ca ea reprezintă de fapt o imitaţie a sâmbetelor
morţilor şi care vine în folosul nostru ca să ne ajute sa ne rugăm mai
mult pentru cei adormiți fiindcă au nevoie de acest lucru. Acum, în
perioada toamnei, când roadele sunt coapte şi prinoasele pot fi mai
îmbelșugate, şi mai ales acum in pragul Postului Crăciunului, ca
pregătire, pentru ca şi aceștia, în cele din urmă să dobândească harul
pe care îl dobândim noi la Sărbătoarea Nașterii Domnului”.

  • Share/Bookmark

4 Noiembrie 2009

Sfantul Vasile cel Mare si Tarile Romane

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 16:21 and
Congresul Internaţional de Teologie, închinat Sfântului Vasile cel
Mare, a continuat, ieri, 3 noiembrie, cu a treia zi de discuţii,
informează cotidianul „Ziarul Lumina“. În prima parte a zilei au fost
două sesiuni de referate, susţinute în Aula Mare a Academiei Române.
Dintre vorbitori amintim pe acad. prof. dr. Emilian Popescu, prof. dr.
Tudor Teoteoi, prof. dr. Johann Leemans, prof. dr. Petr Mikhaylov. În
pauza dintre cele două sesiuni a avut loc vernisarea „Expoziţiei de
Manuscrise şi Carte românească veche“, dedicată Sfântului Vasile cel
Mare, găzduită de Academia Română. Ultima sesiune a zilei s-a ţinut
după ora 17:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului
Patriarhiei.

Gazda celor două sesiuni de comunicări, susţinute la Academia Română, a
fost acad. prof. dr. Ionel Haiduc. Alături de IPS Părinte Ioan,
Mitropolitul de Pergam, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, de pr.
prof. dr. Ştefan Buchiu, de pr. lect. dr. Gheorghe Holbea şi de
referenţii celor două sesiuni, la discuţii au fost prezenţi numeroşi
academicieni, profesori universitari, dar şi studenţi.

Legăturile Sfântului Vasile cel Mare cu ţara noastră le-a scos în
evidenţă, în deschiderea primei sesiuni, acad. prof. dr. Emilian
Popescu. Acesta a vorbit despre corespondenţa avută de Sfântul Părinte
cu Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului, şi cu guvernatorul militar
al provinciei Sciţia Minor, Iulius Soranus – rudă a Sfântului Vasile.
S-au păstrat trei scrisori – 155, 164, 165. „Biserica Tomisului s-a
învrednicit, ca în a doua jumătate a secolului al IV-lea, când avea în
frunte pe Sfântul Bretanion, sărbătorit la noi în 25 ianuarie, să intre
în legătură cu cel mai mare părinte al răsăritului creştin. Cei doi
ierarhi, cetăţeni ai aceleiaşi provincii, Capadocia, s-au stimat
reciproc şi iubit în dragostea Mântuitorului Hristos şi au colaborat în
apărarea Ortodoxiei şi lărgirea misiunii creştine la populaţiile
păgâne“. Corespondenţa dintre cei doi scoate la iveală interesul
misionar al Capadociei pentru zona dunăreană, unde numeroşi creştini
capadocieni, printre care şi clerici, fuseseră aduşi aici ca prizonieri
la mijlocul secolului al III-lea de către goţi. „Drept urmare,
provincia Sciţia a devenit un centru comun de pregătire misionară
îndreptat cu precădere spre lumea gotică nord-dunăreană. În acest
context s-a întărit colaborarea între cei doi ierarhi“, a mai spus
prof. Emilian Popescu.

Al doilea vorbitor, prof. dr. Tudor Teoteoi, a vorbit despre
„Importanţa şi semnificaţia unui latinism neglijat (desertores) din
corespondenţa Sfântului Vasile cel Mare“: „În perioada zisă a
mileniului întunecat, românii nu trebuie căutaţi numai acolo unde e
vorba de vlahi, adică numai unde întâlnim termenul de vlah; altfel
acesta nu apare decât după veacul al X-lea. E o perioadă întreagă în
care nu îl întâlnim, şi atunci trebuie să găsim alţi termeni. În surse,
noi trebuie să găsim acele situaţii în care este vorba de romanitatea
orientală. O a doua concluzie este că românii, romanitatea, aceşti
fugari refugiaţi, spioni, chiar şi alte situaţii, apar însă ca o
populaţie încadrată în Imperiu, în legătură cu Imperiul şi de
confesiune creştină. Scrisoarea numărul 268 a Sfântului Vasile cel Mare
merită adăugată izvoarelor istoriei româneşti alături de scrisorile
numărul 164 şi 165. Ea ne arată că spaţiul acesta pontic, în perioada
respectivă, era o zonă de circulaţie mare a valorilor“.

Profesorul Johann Leemans, de la Facultatea de Teologie a Universităţii
Catolice din Leuven, a susţinut un referat academic în care l-a
prezentat pe Sfântul Vasile cel Mare ca păstor şi predicator, vorbind
de asemenea despre Mucenicul Gordie. „Sunt interesat să văd în ce mod
Sfântul Vasile cel Mare arată un mucenic care a murit în timpul
persecuţiilor de la începutul secolului al IV-lea, cum îl transformă pe
acest mucenic într-un model vrednic de a fi urmat, model de virtute
creştină, model de valori creştine, model de comportament creştin, pe
care auditoriul său trebuia să încerce să-l imite“, a spus Leemans.

Ultimul conferenţiar, prof. dr. Petr Mikhaylov, a subliniat că atenţia
Sfântului Vasile la chestiunile epistemologiei a putut fi atrasă pe de
o parte ca rezultat al studierii atente a moştenirii teologice a lui
Origen, de care s-a preocupat, după cum se ştie, împreună cu Grigorie
Teologul, în timpul exerciţiilor ascetice în Anisa, la începutul anilor
‘60, dar şi participând la disputele ariene. „Când Vasile vorbeşte în
scrierile şi predicile sale despre lumea creată, el urmăreşte un singur
scop: cunoaşterea lui Dumnezeu şi conducerea la această cunoaştere a
ascultătorilor şi cititorilor săi. În ultima sa mare scriere,
Hexaemeronul, el schiţează un tablou creştin al lumii. Despre
semnificaţia acestei scrieri, grăitor este măcar faptul că în curând,
după apariţia sa, contemporanul lui Vasile, Ambrozie de Mediolanum,
transpune opera în limba latină, cu unele completări nesemnificative.
Ulterior, pe parcursul a mai multe secole, mulţi autori bizantini au
compus, imitând pe Vasile, Hexaemeroanele lor. Despre răspândirea
Hexaemeronului lui Vasile ne vorbeşte, de asemenea, o bogată tradiţie
de manuscrise, studiată de Amand de Mendietta şi de S.Y. Rudberg.
Hexaemeronul lui Vasile este un fel de program ecologic al Evului Mediu
creştin“, a spus profesorul Mihailov.

La deschiderea oficială a „Expoziţiei de Manuscrise şi Carte românească
veche“ închinată Sfântului Vasile cel Mare, de la Academia Română, pr.
conf. dr. Ionut Moldoveanu, cel care s-a îngrijit de expoziţie, a
arătat că iniţiativa acestei expoziţii a aparţinut PF Părinte Patriarh
Daniel, care „având o colaborare excepţională cu Academia Română,
reprezentată prin domnul preşedinte, Ionel Haiduc, s-a hotărât, iată,
expunerea unor manuscrise şi cărţi rare româneşti sau nu numai
româneşti, de sorginte străină, greacă sau slavonă, din care să rezulte
faptul că opera Sfântului Vasile cel Mare a avut o circulaţie extrem de
largă în spaţiul românesc, în greacă, slavonă şi română. Acesta este şi
un alt mod de a contura un profil al marelui capadocian. Aşadar, am
reuşit, în colaborare cu doamna Gabriela Dumitrescu, şefa Serviciului
de manuscrise şi carte rară a Bibliotecii Academiei Române, să aducem
în faţa dvs cele mai reprezentative pagini ale manuscriselor sau
cărţilor vechi din spaţiul românesc, conţinând evident teste ale operei
Sfântului Vasile cel Mare cu începere din chiar secolul al XV-lea, deşi
în spaţiul românesc au circulat încă din secolul al XIV -lea manuscrise
în limba greacă, aduse chiar de la Mănăstirea Studion din
Constantinopol“.

Printre cele expuse sunt cel puţin două piese extrem de însemnate, ca
valoare artistică, în primul rând. Este vorba de un Liturghier al unui
grămătic, Radu, din vremea lui Matei Basarab, şi tot din aceiaşi vreme,
un slujebnic al Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei din prima sa
păstorie (1648-1653), amândouă împodobite cu motive florale, viniete în
peniţă, cu foaie de aur. Menţionăm că sunt expuse chiar şi cele trei
volume din Studia Baziliana, dar şi cele două volume ale noii serii din
Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, apărute la Editura BASILICA
a Patriarhiei Române. Expoziţia este deschisă până astăzi.

  • Share/Bookmark

3 Noiembrie 2009

Legitima aparare

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 1:09 and
Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, filiala Suceava, vă invită
marţi, 10 noiembrie a.c. , în sala de conferinţe a Arhiepiscopiei
Sucevei şi Rădăuţilor (clădirea fostului Inspectorat Şcolar Judeţean,
vis-a-vis de restaurantul Taco Loco) de la ora 18.00 la un „curs de supravieţuire
ortodoxă a cetăţeanului faţă de agresiunea statului” sub titlul
conferinţei: „Legitima apărare”. Vor fi discuţii, întrebări şi soluţii
la câteva probleme presante şi de actualitate: gripa mediatică şi
vaccinarea „obligatorie”, codex alimentarius sau monopolul alimentelor,
Tratatul de la Lisabona si dictatura globalizării, actele biometrice şi
controlul asupra populaţiei, libertinajul juridic: droguri,
prostituţie, incest, pedofilie, avort, Biserica între Trupul lui
Hristos şi Instituţie a statului secularizat şi o temă simbolică:
Sfinţii temniţelor comuniste-modele de reacţie la agresiunea unui
sistem totalitar ateu. Conferinţa va fi moderată de avocat Cezar
Axinte, vicepreşedintele Baroului de Avocaţi din Constanţa. Intrarea
este liberă.
  • Share/Bookmark

27 Octombrie 2009

Prima ediţie a Simpozionului internaţional „Ştiinţa Teologiei şi Ştiinţele vremii“

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 20:49 and
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii
„Al. I. Cuza“ din Iaşi organizează în perioada 28-30 octombrie 2009, în
„Sala profesorilor“ a Facultăţii de Teologie, prima ediţie a
Simpozionului internaţional „Ştiinţa Teologiei şi Ştiinţele vremii“.
Simpozionul este dedicat Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile
cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 – de la a cărui
trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani), şi al celorlalţi
Sfinţi Capadocieni. Secţiunile tematice ale primei ediţii ale
simpozionului sunt „Ştiinţă şi teologie în secolul al IV-lea. Şcoala
capadociană“, „Şcoala capadociană – model pentru veacurile următoare“
şi „Şcoala capadociană – model pentru dialogul dintre ştiinţe şi
teologie astăzi“. „Facultatea de Teologie de la Iaşi a hotărât să
sublinieze importanţa şi contribuţia Sfinţilor Capadocieni pentru
ştiinţa teologiei şi ştiinţele vremii, prin evidenţierea preocupărilor
teologilor specialişti în istorie bisericească, patrologie, liturgică,
drept canonic, spiritualitate ortodoxă, istoria artei şi picturii şi a
oamenilor de ştiinţă din domeniile biologie, chimie, filosofie şi
medicină“, a declarat pr. lect. dr. Ilie Melniciuc-Puică, coordonatorul
comitetului de organizare şi profesor la Facultatea de Teologie
„Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. (C.C.)
  • Share/Bookmark

24 Octombrie 2009

Te Deum la Catedrala patriarhală din Bucureşti, la primirea moaştelor celor şase sfinţi

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 16:23 and
La
baza dealului Patriarhiei au fost aduse în procesiune moaştele
Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Grigore Teologul
de la Biserica „Sfântul Spiridon” Nou şi ale Sfântului Grigore de Nyssa
(fratele Sfântului Vasile cel Mare, episcop al cetăţii Nyssa din
provincia bizantină Capadocia, astăzi oraşul Nevşehir din Turcia) de la
Biserica ‘Domniţa Bălaşa’. De la Sfânta Cruce de la baza colinei
Patriarhiei, raclele cu sfintele moaşte au fost purtate în procesiune,
intitulată Calea Sfinţilor, către Catedrala patriarhală, unde au fost
întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aşezate
în baldachinul special amenajat pe Dealul Patriarhiei, pentru a fi
venerate până în seara zilei de 29 octombrie 2009. La pelerinajul Calea
Sfinţilor au participat aproximativ 500 de preoţi din parohiile
Protoieriilor I, II şi III Capitală, Ilfov Nord şi Ilfov Sud, aceştia
fiind îmbrăcaţi cu epitrahile şi feloane şi purtând pe braţe sfinte
icoane, sfinte cruci şi steaguri.

Pe scena amenajată pe esplanada Catedralei Patriarhale a fost săvârşită
slujba de Te Deum de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi
Înaltpreasfinţitul Părinte Vasile, Mitropolit de Elassona, oaspete din
Grecia, care a adus moaştele Sfântului Vasile cel Mare, şi
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei. La
slujbă au participat mai mulţi ierarhi, membri ai Sinodului Mitropoliei
Munteniei şi Dobrogei.

La sfârşitul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un
cuvânt de învăţătură către pelerinii prezenţi la hramul Catedralei
patriarhale. În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Vasile,
Mitropolit de Elassona, reprezentantul Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Greciei, s-a adresat pelerinilor, menţionând că Preafericitul
Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, a răspuns
cu bucurie rugăminţii Patriarhului României de a trimite mâna Sfântului
Vasile cel Mare pentru a fi venerată de credincioşii români.

Prezenţa moaştelor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Sfântului Grigorie
Teologul şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa la sărbătoarea de anul
acesta a Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, se
înscrie în seria manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ-omagial
al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al
celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română.

 

  • Share/Bookmark

23 Octombrie 2009

Cuvântul Patriarhului României către pelerinii veniţi la hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti (24-29 octombrie 2009)

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 21:57 and
OCROTITORUL BUCUREŞTILOR PRIMEŞTE TREI SFINŢI CAPADOCIENI
Cuvânt către pelerinii veniţi la hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti
(24-29 octombrie 2009)

Anul acesta 2009 se împlinesc 1630 de ani de la trecerea la cele
veşnice a Sfântului Vasile cel Mare (†379), unul dintre cei mai
cunoscuţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, mare teolog şi înţelept
păstor de suflete.

Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2009 An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al tuturor Sfinţilor Capadocieni.

Binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce Sărbătoarea Sfântului
Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sporesc şi mai mult
anul acesta, prin venirea din Grecia la Bucureşti a moaştelor Sfântului
Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a moaştelor
Sfântului Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, ca
dar oferit de Arhiepiscopia de Viena, Austria, şi a moaştelor Sfântului
Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, aduse de la
biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Aşadar, Sfântul Cuvios Dimitrie
cel Nou primeşte de sărbătoarea sa pe aceşti trei Sfinţi Capadocieni.

Biserica întreagă şi mai ales credincioşii pelerini cinstesc pe sfinţi
întrucât în sfinţi se arată prezenţa harului lui Hristos şi lucrarea
Sfântului Duh, ca rodire a darurilor primite de ei la Sfântul Botez,
daruri pe care însă sfinţii le-au cultivat prin rugăciune şi fapte
bune.

Roadele prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în sfinţii lui Dumnezeu se
arată mai ales în dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în
bucuria lor duhovnicească, în pacea sufletului, în îndelungă răbdare
când trec prin încercări, în bunătatea inimii, în facerea de bine către
toţi oamenii, în credinţă dreaptă şi statornică, în blândeţe
nefăţarnică, în înfrânare de la săvârşirea răului, în curăţia sau
sfinţenia vieţii (cf. Galateni 5, 22-23).

Aşadar, când noi cinstim pe sfinţi, cinstim prezenţa şi lucrarea lui
Dumnezeu în acei oameni care au crezut în El, L-au iubit şi au împlinit
voia Lui în viaţa lor pe pământ. Prin credinţa lor statornică şi prin
viaţa lor sfântă, toţi sfinţii sunt prieteni ai lui Hristos (cf. Ioan
15, 14; Iacob 2, 23), învăţători şi rugători ai Bisericii pentru
mântuirea oamenilor.

Când Biserica lui Hristos recunoaşte sfinţenia celor ce au făcut
roditoare în viaţa lor darurile Sfântului Duh, ea îndeamnă pe toţi
credincioşii să citească şi să să urmeze Vieţile sfinţilor, să
cinstească icoanele sfinţilor şi să ceară ajutorul rugăciunii sfinţilor
pentru a spori în credinţă şi în fapte bune, pe calea mântuirii.

Pe lângă citirea Sinaxarului sau a Vieţii sfinţilor şi cinstirea
icoanelor sfinţilor, Biserica a început încă din primele veacuri să
cinstească mormintele şi moaştele sfinţilor, mai ales cele ale
sfinţilor apostoli, ale sfinţilor mucenici sau martiri şi ale sfinţilor
cuvioşi monahi vieţuitori în mănăstiri sau în pustie. Prin cinstirea
moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte lucrarea Sfântului Duh de
sfinţire a sufletului şi a trupului omului credincios, rugător către
Dumnezeu şi împlinitor al voii Sale.

Astfel, prin cinstirea moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte
împreună cu Sfântul Apostol Pavel că trupul sfinţit al credincioşilor
este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), pentru că ei au
„slăvit pe Dumnezeu în trupul şi în sufletul lor” (1 Corinteni 6, 20)
şi „vor fi cu Hristos în slava veşnică” (1 Tesaloniceni 4, 17).

De aceea, prin rugăciunea lor, sfinţii sunt mijlocitori pentru noi,
vindecători de boli, izbăvitori de patimi şi de necazuri, luminători ai
vieţii, dascăli ai mântuirii şi îndrumători către Împărăţia Preasfintei
Treimi.

În aceste zile de sărbătoare, soborul minunat al Sfinţilor Părinţi
Capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa,
mari dascăli ai lumii şi ierarhi, sporeşte bucuria tuturor pelerinilor
care cinstesc sfintele lor moaşte alături de moaştele Sfântului Cuvios
Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
ocrotitori ai Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Cinstiţi împreună în aceste zile de sărbătoare în Capitala României,
aceşti minunaţi sfinţi ai pământului Capadociei şi ai Bisericii
universale ne arată că lumina Evangheliei lui Hristos a rodit în
popoare credincioase raze şi chipuri de lumină, adică sfinţi rugători
pentru oameni pe pământ şi în cer, unind între ele, prin lumina şi
rugăciunea lor, generaţii şi popoare, întrucât pentru ei „Iisus
Hristos, ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Iubiţi pelerini,

Să rugăm pe aceşti sfinţi mari, prieteni ai lui Hristos, părinţi
milostivi şi luminători ai Bisericii, să fie pentru noi mijlocitori în
faţa Preasfintei Treimi, să ne dăruiască sănătate şi mântuire, mult
ajutor în familie şi în toată lucrarea cea bună, putere duhovnicească
de a birui ispitele şi necazurile, neînţelegerile şi neajunsurile,
sărăcia şi nesiguranţa zilei de mâine, pentru a spori în credinţă, în
nădejde şi în dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor evlavia şi
osteneala, dărnicia şi răbdarea, cu darurile Sale cele bogate, cu
sănătate şi mântuire, cu pace şi bucurie, pentru ca să împărtăşiţi
tuturor celor dragi binecuvântarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui,
lumina sărbătorii şi frumuseţea sufletelor adunate în rugăciune
împreună cu sfinţii, în iubirea Preasfintei Treimi!

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl
şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13,
13)

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

  • Share/Bookmark

14 Octombrie 2009

Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 23:19 and

Va invitam din nou sa semnati, daca nu ati facut-o, petitia “Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei”. Aceasta solicita statelor membre ale ONU sa interpreteze Declaratia Universala a Drepturilor Omului astfel incat sa recunoasca si drepturile copilului nenascut, precum si necesitatea protectiei speciale pentru familia traditionala si drepturile acesteia.

Pana acum s-au strans aproape 550.000 de semnaturi, iar tinta este de 1 milion de adeziuni pana la data de 1 decembrie 2009.

Textul in limba romana al petitiei se gaseste mai jos si la adresa http://www.c-fam.org/campaigns/lid.12/default.asp, unde puteti si semna.
Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei

Noi, cetăţenii statelor membre ale ONU, în acest an când aniversăm 60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (Declaraţia), adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948,

Amintind că

Declaraţia este un standard comun pentru toate popoarele şi naţiunile,

Având în vedere că

Drepturile şi demnitatea umană, libertatea, egalitatea, solidaritatea şi justiţia constituie patrimoniul spiritual şi moral pe care uniunea naţiunilor se bazează,

Accentuăm că

Urmatoarele cer o atenţie adecvată:

1. Dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane, de la concepţie până la moartea naturală, fiecare copil având dreptul de a fi conceput, născut şi educat într-o familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, familia fiind elementul fundamental al societăţii;

2. Dreptul fiecărui copil de a fi educat de părinţii săi, care au un drept prioritar şi fundamental de a alege tipul de educaţie ce va fi dat copiilor lor.

Prin urmare, adresăm o chemare

Către toate guvernele să interpreteze Declaraţia Universală a Drepturilor Omului corect, aşa încât:
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale (Articolul 3).
Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ceea ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie (Articolul 16).
Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului (Articolul 16).
Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite (Articol 25).
Părinţii au dreptul prioritar de a alege felul de educaţie pentru copiii lor (Articolul 26).

  • Share/Bookmark

Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 23:19 and

Va invitam din nou sa semnati, daca nu ati facut-o, petitia “Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei”. Aceasta solicita statelor membre ale ONU sa interpreteze Declaratia Universala a Drepturilor Omului astfel incat sa recunoasca si drepturile copilului nenascut, precum si necesitatea protectiei speciale pentru familia traditionala si drepturile acesteia.

Pana acum s-au strans aproape 550.000 de semnaturi, iar tinta este de 1 milion de adeziuni pana la data de 1 decembrie 2009.

Textul in limba romana al petitiei se gaseste mai jos si la adresa http://www.c-fam.org/campaigns/lid.12/default.asp, unde puteti si semna.
Apel internaţional pentru drepturile şi demnitatea persoanei şi familiei

Noi, cetăţenii statelor membre ale ONU, în acest an când aniversăm 60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (Declaraţia), adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948,

Amintind că

Declaraţia este un standard comun pentru toate popoarele şi naţiunile,

Având în vedere că

Drepturile şi demnitatea umană, libertatea, egalitatea, solidaritatea şi justiţia constituie patrimoniul spiritual şi moral pe care uniunea naţiunilor se bazează,

Accentuăm că

Urmatoarele cer o atenţie adecvată:

1. Dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane, de la concepţie până la moartea naturală, fiecare copil având dreptul de a fi conceput, născut şi educat într-o familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, familia fiind elementul fundamental al societăţii;

2. Dreptul fiecărui copil de a fi educat de părinţii săi, care au un drept prioritar şi fundamental de a alege tipul de educaţie ce va fi dat copiilor lor.

Prin urmare, adresăm o chemare

Către toate guvernele să interpreteze Declaraţia Universală a Drepturilor Omului corect, aşa încât:
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale (Articolul 3).
Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ceea ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie (Articolul 16).
Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului (Articolul 16).
Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite (Articol 25).
Părinţii au dreptul prioritar de a alege felul de educaţie pentru copiii lor (Articolul 26).

  • Share/Bookmark

11 Octombrie 2009

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia slujba de sfinţire a bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 1:36 and

Duminică, 11 octombrie 2009, începând cu orele 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, va oficia slujba de sfinţire a bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ceremonia de sfinţire va fi urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Anul acesta se împlinesc 330 de ani de la punera pietrei de temelie a acestei biserici, ctitorie a domnitorului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino (1668-1788).

La 26 mai 1679 (dată menţionată în pisania bisericii), domnitorul Şerban Cantacuzino punea piatra de temelie a principalei sale ctitorii, act de credinţă şi de recunoştinţă : «… den tot sufletul şi cugetul nostru… am început o sfântă mănăstire pre pământul nostru de la satul Cotrăceni… la carea mănăstire noi singuri am înfipt sapa la pământ şi cu mâna noastră jos în temelie cărămizi am pus pre chipul sfentii şi dumnezeieştii cruci…».

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

  • Share/Bookmark

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia slujba de sfinţire a bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni

Înscris în: Religie — orthodoxnews @ 1:36 and

Duminică, 11 octombrie 2009, începând cu orele 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, va oficia slujba de sfinţire a bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ceremonia de sfinţire va fi urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Anul acesta se împlinesc 330 de ani de la punera pietrei de temelie a acestei biserici, ctitorie a domnitorului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino (1668-1788).

La 26 mai 1679 (dată menţionată în pisania bisericii), domnitorul Şerban Cantacuzino punea piatra de temelie a principalei sale ctitorii, act de credinţă şi de recunoştinţă : «… den tot sufletul şi cugetul nostru… am început o sfântă mănăstire pre pământul nostru de la satul Cotrăceni… la carea mănăstire noi singuri am înfipt sapa la pământ şi cu mâna noastră jos în temelie cărămizi am pus pre chipul sfentii şi dumnezeieştii cruci…».

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

  • Share/Bookmark
Pagina următoare »
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A